Incendiu pe A3, sâmbătă dimineață. Traficul este restricționat pe sensul spre Ploiești

incendiu tir
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un incendiu a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 4.00, la remorca unui TIR care circula dinspre Capitală, pe A3 București – Ploiești. Traficul pe autostradă, în zona Bărcănești, este restricționat.

 

“Pe sensul către Ploiești al autostrăzii A3 București-Ploiești, la kilometrul 66, în apropierea municipiului Ploiești, județul Prahova, a fost lichidat incendiul ce izbucnise la nivelul unui autotren, șoferul reușind să se autoevacueze. Semiremorca a fost semnalizată corespunzător, fiind restricționate banda de urgență și prima bandă. Nu sunt valori de trafic ridicate, estimându-se reluarea normală a circulației în 60-90 de minute”, potrivit unei alerte emise de Infotrafic în jurul orei 7.00.

Reprezentanții ISU Prahova menționează că remorca era încărcată cu tablă. La locul evenimentului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Incendiul a fost lichidat fără probleme și nu au fost înregistrate victime.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto: captură waze.com

 

 

Image