O casă din comuna prahoveană DUmbrăveşti a fost cuprinsă de flăcări, luni dimineaţă, în jurul orei 5.30, a anunţat ISU Prahova, menţionând că două autospeciale de lucru cu apă şi spumă s-au deplasat la faţa locului. Pompierii au constatat că flăcările afectau o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi, incendiul manifestându-se generalizat, la întreaga locuință.
Salvatorii aveau informații că în interiorul casei s-ar fi aflat o persoană, dar în prima oră de intervenție nu au reușit să găsească vreo victimă. Din păcate, în jurul orei 7.00, după localizarea incendiului, informațiile s-au confirmat odată cu găsirea trupului unui bărbat în vârstă de 62 de ani.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 7.55. Potrivit ISU Prahova, acesta s-ar fi fost declanșat de la un coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.