Incendiu violent declanșat din cauza unei sobe, azi-noapte, într-o comună din Prahova

incendiu locuinta baltesti
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Pompierii au fost alertați, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.00, cu privire la un incendiu izbucnit la o locuință din Bălțești. Salvatorii îi averizează pe cei care utilizează sobe pentru încălzirea locuinței cu privire la pericolul exploatării necorespunzătoare a acestora.

Pentru gestionarea operativă a evenimentului au acționat pompierii militari cu 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la o locuință, generalizat, pe o suprafață de cca. 150 mp. Pompierii au acționat pentru localizarea incendiului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la vecinătăți, au precizat reprezentanții ISU Ărahova. 

Din fericire, incendiul nu a fost soldat cu victime, dar orice astfel de eveniment poate duce la un dezastru. La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs ca urmare a exploatării necorespunzătoare a unei sobe cu acumulare de căldură. 

„Având în vedere faptul că ne aflăm la debutul sezonului rece, atragem atenția cetățenilor că se impune sa respecte onserie de reguli, pentru a evita producerea unor evenimente nefericite, Astfel, la exploatarea sobelor cu şi fără acumulare de căldură:

•    Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare

•    Se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba.

•    Este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile.

•    În faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m.

•    Nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile.

•    Copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă.

•    Cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat”, au precizat reprezentanții ISU.

 

Image