Incendiu în seara de Paște, într-un apartament din Ploiești, din cauza unei candele

incendiu ploiești candela
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un incendiu a izbucnit, duminică seară, într-un apartament din zona de vest a Ploieștiului. Focul, pornit - se pare - de la o candelă, a distrus complet încăperea.

Alerta a fost dată în jurul ore 22.00, anunțând incendiul care izbucnise într-un apartament de pe str. Lacul Bâlea.

„Au fost mobilizate la locul indicat 3 autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD. 

Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp, fiind afectate bunuri de uz casnic într-o cameră a apartamentului.  Incendiul a pornit de la o candelă lăsată nesupravegheată.

Nu au fost înregistrate victime”, a anunțat ISU Prahova.

Pompierii au transmis și câteva recomandări pentru utilizarea candelelor, astfel încât acestea să nu ducă la declanșarea unor astfel de evenimente:

  • „Asigurați-vă că lumânarea sau candela stă vertical și că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să lase să cadă picături de ceară fierbinte.
  • Nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiți încăperea. Cel mai bine este să le stingeți pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră.
  • Amplasați întotdeauna lumânările sau candela pe o suprafață netedă rezistentă la căldură.
  • Aveți grijă să nu amplasați lumânările sau candela în locuri unde pot ajunge copiii sau animalele de companie”.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, un copil a murit intoxicat cu fum în urma incendiului izbucnit în apartament se pare că tot din cauza unei candele.

Un caz similar s-a înregistrat, în municipiu, la finalul lunii martie, când un bătrân de 85 de ani a fost salvat de pompieri în ultima clipă.

 

 

 

Image