Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, rămâne sub control judiciar, Tribunalul București respingând, astăzi, contestația depusă de acesta față de măsura preventivă dispusă de procurorii DNA în dosarul de corupție în care este anchetat. Printre altele, Dumitrescu nu are voie nici să-și exercite funcția, atribuțiile sale fiind preluate încă de săptămâna trecută de vicepreședintele CJ Dumitru Tudone.
După o amânare a termenului, un complet din cadrul Tribunalului București s-a pronunțat, luni, cu privire la contestația depusă de președintele CJ Prahova față de decizia procurorilor DNA de a-l plasa sub control judiciar. Dumitrescu este anchetat pentru luare de mită și fals în declarații.
Şi sora acestuia, vizată de aceeași anchetă, rămâne sub control judiciar.
În același dosar mai este anchetat de procurorii anticorupție cumnatul președintelui CJ Prahova.
Președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost plasat sub control judiciar. Ancheta îl vizează și pe administratorul public al județului
Imediat după declanșarea cercetării, Iulian Dumitrescu a anunțat că renunță la funcțiile deținute în partid. Acesta era președinte al PNL Prahova și prim-vicepreședinte PNL, totodată fiind, înainte de această anchetă, și candidatul PNL la un nou mandat de președinte al CJ Prahova.