Cântăreaţa Lidia Buble a fost condamnată definitiv la un an cu suspendare pentru că a mituit doi poliţişti rutieri, într-un dosar penal deschis după ce artista a sunat pentru sfaturi un individ care era investigat de DIICOT Ploieşti pentru trafic de droguri.
Cântăreaţa a fost condamnată definitiv, vineri, la un an închisoare cu suspendare, pentru că a mituit doi poliţişti de la Rutieră pentru a nu o testa cu aparatul etilotest şi a nu-i aplica sancţiunile valabile în perioada restricţiilor de circulaţie din pandemie. Curtea de Apel București a decis să mențină pedeapsa primită de cântăreață de la Tribunalul București, în 2022 și a respins apelul procurorilor la acea sentință, informează Agerpres.
Lidia Buble a primit un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, însă magistraţii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare pe o durată de 2 ani. În această perioadă, Lidia Buble trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.
Lidia Buble, condamnată pentru mituirea unor poliţişti rutieri
În acelaşi dosar, unul dintre poliţiştii care au primit mită de la cântăreaţă, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi interzicerea ocupării funcţiei de agent de poliţie pe durata unui an de zile. În plus, de la el a fost confiscată suma de 450 lei, reprezentând mita primită de la Lidia Buble. În cazul altor doi inculpaţi - o femeie poliţist şi un prieten al Lidiei Buble -, instanţa a dispus disjungerea dosarului şi judecarea lor separat, informează Digi24.
Procurorii DIICOT au prins-o întâmplător pe Lidia Buble că i-a mituit pe cei doi agenţi de la Rutieră. Ea şi-a sunat un amic să-l întrebe cât merge "darul", însă acesta era vizat de o anchetă privind traficul de droguri, având telefonul interceptat de DIICOT Ploieşti.
Cântăreaţa a recunoscut fapta la audieri şi în instanţă, povestind că le-a oferit în total suma de 900 de lei celor doi poliţişti, după ce aceştia au urmat-o până la locuinţa ei pentru a lua banii.
În stenograma convorbirii telefonice interceptate de DIICOT, Buble îi povestea amicului că unul dintre poliţişti îi făcuse avansuri şi mărturisea că este foarte uşurată că agenţii nu au testat-o pentru determinarea alcoolemiei.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!