Mașină de pompieri răsturnată, în comuna Păulești, lângă Ploiești! Șoferul a ajuns la spital, luni, după ce autospeciala de stingere a incendiilor aparținând unității militare din localitate s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Accidentul a avut loc luni, în jurul orei 12.00. Nu au mai fost implicate și alte autoturisme.
Șoferul autospecialei de pompieri era singurul care se afla la bord. Bărbatul a fost rănit, el primind îngrijiri medicale la fața locului, înainte de a fi transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. El a suferit traumatisme în zona capului și a coloanei lombare.
Mașină de pompieri de la UM Păulești, răsturnată în afara șoselei
Autospeciala aparține unității militare din Păulești.
ISU a mobilizat la locul accidentului o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.
„Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Ploiești au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor si pentru acordarea asistenței medicale de urgență în cazul producerii unui accident rutier în comuna Păulești. La locul evenimentului rutier s-au deplasat o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. La sosirea echipajelor de pompieri, au constatat că a fost vorba despre o autospecială de pompieri a MApN din cadrul UM Păulești care s-a răsturnat în afara părții carosabile (fara sa intre în coliziune cu alte autovehicule). La bordul acesteia se afla doar șoferul (barbat, aprox. 39 ani) care a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportat la spital (prezenta traumatism cranio-facial și traumatism coloană lombară)”, a detaliat ISU Prahova.