În perioada 5 februarie-6 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o serie de controale ce au vizat respectarea prevederilor legale privind exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase.
Potrivit IPJ Prahova, în cadrul acestor controale au fost verificați patru agenți economici și 18 transportatori.
Au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 35.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a aproximativ 60 de metri cubi de material lemnos, diverse specii și sortimente. Valoarea materialului lemnos confiscat este de aproximativ 25.000 de lei.
În urma controalelor efectuate, polițiștii au depistat, pe raza comunei Cerașu, un bărbat care transporta, cu un tractor, material lemnos, pentru care a prezentat un aviz de însoțire.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul real al materialului lemnos transportat și la datele înscrise în avizul de însoțire, s-a procedat la măsurarea acestuia, ocazie cu care s-au constatat diferențe.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals informatic și a fost aplicată o sancțiune contravențională conducătorului auto în valoare de aproximativ 4.000 lei.
Materialul lemnos confiscat a fost predat în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Vălenii de Munte.
Foto IPJ Prahova