Minor prins conducând un autoturism, în Filipeștii de Pădure

minor la volan
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii secției din Florești care derulau, sâmbătă, o acțiune rutieră pe raza localității Filipeștii de Pădure au tras pe dreapta pentru verificări, un autoturism la volanul căruia au constat că se afla un minor care, evident, nu avea permis auto. Mașina era a familiei, iar adolescentul o luase fără ca părinții lui să știe.

"Ieri, în jurul orei 18:30, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în comuna Filipeștii de Pădure, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești au depistat un autoturism la volanul căruia se afla un minor.

Cu ocazia legitimării acestuia și interogării bazelor de date, a rezultat faptul că are vârsta de 16 ani, este domiciliat în comuna Filipeștii de Pădure și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

Totodată, a declarat polițiștilor faptul că autoturismul este al părinților săi, luându-l fără ca aceștia să știe", au detaliat, duminică, reprezentanții IJP Prahova.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Foto cu caracter ilustrativ (pandurul.ro)

Image