Fostul procuror Mircea Negulescu a fost trimis în judecată, de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a Parchetului General, într-un nou dosar. Acesta este acuzat de cercetare abuzivă, influențarea declarațiilor martorilor și participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.
"În urma probatoriului administrat s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ar fi ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obținerea unui denunț de la o persoană deja cercetată în același dosar și consemnarea de declarații nereale sub pseudonim de la mai multe persoane, ar fi realizat acțiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată cât și cu identitate reală, să dea declarații mincinoase, totul în scopul de a proba existența unor fapte de evaziune fiscală și coruperea alegătorilor și de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare.
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare", se arată în comunicatul transmis miercuri de Parchetul General.
Negulescu, fost procuror DNA Ploiești, a fost eliberat din funcție în cursul anului 2019, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură. Urmărirea penală față de acesta, în dosarul amintit, a început în noiembrie.
Mircea Negulescu și fost său șef de la DNA Ploiești, Lucian Onea, au fost trimiși în judecată, într-un alt dosar, în vara anului trecut. În acel caz, Negulescu este acuzat de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Sursa foto: digi24.ro