Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, duminică 7 iulie a.c., despre producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1, în afara localitații Ploiești.
***************************************************
UPDATE
Un câmpinean, patronul unei firme de pază, este victima accidentului mortal de duminică dimineață
***************************************************
Cercetarile derulate la fața locului au relevat faptul că un bărbat de 42 de ani în timp ce conducea un autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu glisiera metalică ce separă sensurile de deplasare.
În urma producerii accidentului a rezultat decesul conducătorului auto, un bărbat de aproximativ 42 de ani.
ISU Prahova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, două autospeciale pentru descarcerare, o ambulanță smurd tip B și o ambulanță smurd tip C.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
UPDATE. FOTO 📸 Accident mortal pe Centura de Vest. O mașină s-a înfipt în bucățile rupte ale parapetului
Foto ISU Prahova.