Incident rutier pe DN1A, în apropiere de Ploiești. O cisternă cu motorină s-a desprins de pe un trailer și riscă să cadă

cisterna dn1a
Sursa foto: ISU Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un incident rutier a avut loc vineri, în jurul orei 12.30, pe DN1A, la Corlătești.

Datele din apelul 112 anunță că, în zona amintită, o cisternă transportată pe un trailer s-ar fi desprins din sistemul de prindere.

Cisterna se află în afara părții carosabile, anunță Poliția.

În acest moment, circulația nu este restricționată.

ISU Prahova a sigură măsurile specifice în zonă, cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD. Reprezentanții Inspectoratului menționează că au fost solicitați să intervină în cazul cisternei încărcate cu aproximativ 18 tone de motorină, care se află în pericol să cadă de pe trailerul care o transporta. Nu sunt înregistrate scurgeri de combustibil, iar echipajele de urgență vor încerca transvazarea carburantului, astfel încât cisterna sa poată fi stabilizată. 

UPDATE. Începând cu ora 13.00, traficul este restricționat pe ambele sensuri, pe durata manevrelor echipajelor ISU, care încearcă repoziționarea cisternei.

UPDATE. Cisterna a fost asigurata cu lanțuri, astfel încât pericolul de a se răsturna a fost înlăturat pentru moment. După transvazarea carburantului, va fi readusă pe poziție.

UPDATE 14.30. Poliția anunță reluarea traficului în zona în care a avut loc intervenția.

 

Image