Polițiștii din Prahova au derulat, pe parcursul zilei de luni, o acțiune rutieră în care au aplicat peste 60 de sancțiuni numai pentru depășirea vitezei legale. Verificările s-au derulat pe DN1 și DN1B.
"În intervalele orare 7:00-13:00 și 15:00-20:00, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, urmărindu-se în special respectarea regimului legal de viteză, precum și abaterile săvârșite de pietoni.
Activitățile au avut loc pe principalele artere din județ, respectiv DN1 și DN1 B –E577.
Polițiștii rutieri au acționat preponderent pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, fiind aplicate 65 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care au depășit limitele legale de viteză.
În cadrul acțiunii, au fost controlate 110 autovehicule, fiind efectuate în acest context 64 de testări cu aparatul etilotest.
În total au fost aplicate 108 de sancțiuni contravenționale în valoare de 58.560 de lei.
În urma abaterilor constatate au fost reținute 13 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare", a informat IJP Prahova, într-un bilanț transmis în cursul zilei de marți.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ