O persoană rănită într-un accident cu două TIR-uri, azi-noapte, pe DN1. Evenimentul ar fi fost provocat de un șofer de 73 de ani

dn1
Sursa foto: Info Trafic Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Două TIR-uri au fost implicate, în noaptea de luni spre marți, într-un accident produs pe DN1, în zona Posada. Circulația în zonă a fost îngreunată până spre dimineață.

InfoTrafic a anunțat că două autocamioane au fost implicate în evenimentul produs pe sensul Ploiești - Brașov al DN1. În urma impactului, o persoană a fost rănită, fiind transportată la spital.

Potrivit unor surse, un șofer de 73 de ani ar fi pierdut controlul direcției de deplasare din cauza ca nu ar fi redus viteză pentru a o adapta la condițiile de carosabil umed. Vehicul ar fi ajuns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt TIR, condus de un tânăr de 31 de ani, al doilea șofer fiind rănit și transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.

 

Image