OFICIAL! 36 de persoane sunt în carantină în Prahova, iar 309 sunt monitorizate la domiciliu

OFICIAL! 36 de persoane sunt în carantină în Prahova, iar 309 sunt monitorizate la domiciliu
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În premieră pentru judeţ, miercuri seară şi în noaptea de miercuri spre joi au intrat în carantină, în Prahova, 36 de persoane. Sunt români proaspăt întorşi din regiuni încadrate în aşa-zisa zonă roşie, în care există foarte multe cazuri de infectări cu noul coronavirus COVID-19. În plus, încă aproape 310 prahoveni sunt în autoizolare la domiciliu.

Prefectura Prahova a transmis, joi dimineaţă, că 36 de persoane se află în carantină în judeţ, în premieră, în contextul în care la ultima raportare nu era niciun caz de acest gen. Din cele 36 de persoane, 32 sunt prahoveni, iar ceilalţi patru doar au rămas peste noapte la centrul de carantină de la noi, urmând ca astăzi să-şi continue cel mai probabil drumul spre judeţele de domiciliu, sub escorta poliţiştilor. Autorităţile refuză să precizeze câte centre de carantină există în judeţ sau unde se află acestea, în speranţa de a evita o reacţie publică neplăcută.

Pe lângă cele 36 de persoane aflate în carantină în Prahova, în judeţ mai sunt în autoizolare la domiciliu încă 309 oameni, după ce au călătorit în ţări în care a fost semnalată prezenţa virusului sau au intrat în contact cu persoane venite de acolo.

Image