Patru tineri din Prahova, reținuți în urma perchezițiilor într-un dosar de furt

reținuți pentru furt
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii Secției nr.2 de Poliție Ploiești au reținut patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani, din municipiul Ploiești și comuna Șirna, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt. 

Acum două săptămâni, cei patru ar fi sustras mai multe articole vestimentare și încălțăminte, dintr-o societate comercială din municipiul Ploiești. Fapta a fost reclamatăcinci zile mai târziu, pe 20 martie, de administratorul societății. Prejudiciul este de aproximativ 3.500 de lei. 

„Tinerii au fost identificați, iar în vederea administrării probatoriului au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară la domiciliile acestora, ulterior fiind conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii. 

Cu ocazia perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, printre care și o parte din bunurile sustrase, prejudiciul fiind recuperat parțial la acest moment. 

În baza probatoriului administrat, față de bănuiți a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Image