Percheziții în Prahova, Ilfov, Argeș și București, într-un dosar privind acte false întocmite în pandemie

percheziții fals
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, au efectuat, astăzi, 10 percheziții, într-un dosar de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații.

Patru descinderi au avut loc în județul Prahova, patru în județul Argeș, una s-a derulat în județul Ilfov și una în municipiul București, iar în urma acțiunilor au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru audieri.

"Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, prin intermediul a doi administratori ai unor societăți comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii artistice, prin care s-ar fi atestat că activitatea artistică desfășurată ar fi fost afectată din cauza pandemiei de COVID-19.

Astfel, în baza declarațiilor și a cererilor care ar fi fost întocmite în fals, ar fi fost obținute indemnizații necuvenite de la o instituție publică.

Prejudiciul cauzat este de peste 500.000 de lei", precizează IJP Dâmbovița.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto cu caracter ilustrativ

 

Image