O statistică șocantă a fost prezentată, în cursul zilei de vineri, de purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog. Aceasta a anunțat că sunt în lucru sute de dosare penale privind eliberarea a aproximativ 1.100 de certificate și adeverințe false de vaccinare.
“În prezent sunt în lucru 366 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a peste 1.100 de certificate și adeverințe de vaccinare. În aceste dosare sunt cercetate 868 de persoane”, a precizat reprezentantul MAI.
Beneficiarii unor certificate false de vaccinare au ajuns în stare gravă la spital
Purtătorul de cuvânt al MAI a amintit că, în cercetarea polițiștilor din cadrul I.P.J. Timiș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul I.P.J. Mehedinți și I.P.J. Gorj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, există un dosar penal după ce mai multe persoane s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” din Timișoara cu simptomatologie gravă de infectare cu virusul SARS-CoV-2 și au arătat la internare certificate de vaccinare, dau au recunoscut ulterior în fața cadrelor medicale că de fapt nu s-au vaccinat.
“În urma perchezițiilor efectuate în mai multe localități din Timiș, Mehedinți și Gorj au fost descoperite înscrisuri relevante în cauză și au fost ridicate medii de stocare și sisteme informatice ce urmează a fi supuse unor percheziții informatice. De asemenea, au fost puse în executare opt mandate de aducere”, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.
Polițiștii au reținut un bărbat pentru 24 de ore, iar vineri, Judecătoria Timișoara a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile pentru "fals intelectual", "uz de fals", "fals informatic" și "zădărnicirea combaterii bolilor".
“La rândul lor, polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, în timpul controlului derulat împreună cu autoritățile de frontieră bulgare, au identificat patru cetățeni români cu adeverințe care atestau în fals efectuarea unor teste PCR la o clinică din municipiul Alexandria.
În cadrul verificărilor pentru stabilirea autenticității adeverințelor respective, polițiștii de frontieră au contactat inclusiv personalul clinicii medicale care a infirmat efectuarea testelor și implicit eliberarea documentelor prezentate de cei patru cetățeni români” a fost un alt exemplu dat de oficialul MAI.
Documente false care atestau vaccinarea anti-Covid ar fi fost eliberate și în Prahova
Patru persoane sunt deja urmărite penal într-un dosar privind eliberarea de certificate false de vaccinare anti-Covid. În motivarea instanței Tribunalului Prahova, la momentul plasării inculpaților sub control judiciar, magistrații se referă inclusiv la sumele de bani pe care le încasa gruparea pentru a emite documente ce atestau, în fals, vaccinarea anti-Covid.
Procurorii au în vizor patru inculpați - doi asistenți, un brancardier și un instalator – și zeci de suspecți.
Un angajat al Spitalului Județean de Urgență Ploiești ar fi furnizat grupări clienți pe bandă rulantă.
Anchetatorii au descoperit că, la un moment dat, grupul și beneficiarii nici nu se mai străduiau să mimeze vaccinarea, iar cei pe numele cărora erau emise certificate false de vaccinare nici nu treceau pe la cabinetul medical.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ