IJP Prahova a anunțat primele concluzii în urma accidentului care a avut loc, marți după-amiază, pe str. Văleni din municipiul Ploiești. Primele cercetări au scos la iveală că totul ar fi fost declanșat de o șoferiță în vârstă de 74 de ani.
"La data de 28 august a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii rutieri au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că în intersecția străzilor Alexandru Depărățeanu - Văleni s-ar fi produs un accident rutier.
Din primele verificări a reieșit faptul că o femeie în vârstă de 74 de ani în timp ce conducea un autoturism pe strada Alexandru Depărățeanu la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârsta de 42 de ani care tracta o platformă pe care era fixat un alt autoturism.
FOTO 📸 Accident cu 4 mașini în Ploiești, pe str. Văleni. Mai multe persoane au fost rănite
În urma coliziunii autoturismul condus de bărbatul de 42 de ani a fost proiectat într-un altul oprit pe trotuarul din stânga a sensului de mers Nord către Centru.
De asemenea, în accident a mai fost implicat un al patrulea autoturism.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală (posibil ușoară) a conducătorului de 42 de ani.
Conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
CÂMPINA. Un șofer de 83 de ani s-a urcat beat la volan și s-a oprit cu mașina în două autoturisme aflate într-o parcare de bloc
Traficul este dirijat de către polițiștii rutieri.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier", au transmis reprezentanții IJP Prahova.