Cazul a fost înregistrat astăzi, în timpul unui control de rutină efectuat de polițiștii Secției 3 Ploiești. Verificările au scos la iveală că tânăra de 20 de ani care se afla la volanul mașinii nu are permis de conducere.
„Polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Ploiești au oprit, la data de 14 noiembrie a.c., pe strada Mărășești, din municipiu, un autoturism condus de către o tânără de 20 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânăra nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în autoturism a mai fost identificat și un tânăr de 20 de ani, tot din municipiu, care i-ar fi încredințat femeii autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice”, au anunțat reprezentanții IJP Prahova.
Pedepsele cu închisoarea vor fi majorate cu o treime în cazul persoanelor care conduc fără permis și comit accidente
În cauză polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.