Un autoturism a fost furat, ieri după-amiază, de pe o stradă din Ploiești. Proprietarul recunoaște că a lăsat mașina neasigurată, dar cel mai probabil nu se aștepta să-i dispară în câteva clipe, din fața casei, în plină zi.
„La data de 22 mai a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 2 Ploiești au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că i-ar fi fost sustras autoturismul.
Din primele verificări, polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că autoturismul ar fi fost parcat pe o stradă din municipiul Ploiești, în jurul orei 16.15.
Persoana bănuită de comiterea faptei ar fi sustras autoturismul neasigurat, parcat în fața domiciliului proprietarului”, a precizat IJP Prahova.
Doi bărbați reținuți, la Urlați, după ce au fost prinși la furat. Indivizii acționau în plină zi
Autoturismul a fost dat în urmărire, iar în urma verificărilor efectuate polițiștii l-au găsit în zona râului Dâmbu. În apropiere a fost depistat, în scurt timp, și suspectul, un tânăr de 26 de ani.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun în cauză.