12 echipaje ISU Prahova au acționat, azi-noapte, în cartierul ploieștean Bereasca, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins cinci locuințe și mai multe anexe de pe str. Albăstrelelor. Un bărbat a suferit arsuri grave, pe aproximativ 60% din suprafața corpului.
******************************************
UPDATE
******************************************
Alarma a fost dată în jurul orei 1.00. Primele echipaje ISU ajunse la fața locului au constatat că incendiul se manifesta violent, cu degajare mare de fum, afectând cinci locuințe, plus anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 1200 mp.
Forțele au fost suplimentate și, în total, 12 echipaje ISU au fost mobilizate pentru intervenția din Bereasca. Este vorba despre șapte cu autospeciale de stingere, două autospecială de rimă intervenție și comandă, una de descarcerare și două ambulanțe SMURD, inclusiv una de Terapie Intensivă Mobilă, cu trei ofițeri și 39 de subofițeri.
Reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de urgență au anunțat că la locul evenimentului a fost găsită o victimă. Un bărbat de 63 de ani a fost găsit conștient, dar cu arsuri de gr. III pe cap, torace și membre, în total având afectată aproximativ 60% din suprafața corpului. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ