O ceartă între mai mulți membri ai aceleiași familii a izbucnit în jurul prânzului, chiar în duminica Paștelui, în zona Gării dr Nord din Ploiești.
Poliția a fost sesizată în jurul orei 12.20 cu privire la faptul că, pe strada Transilvaniei din municipiu, are loc un conflict între mai multe persoane. "Din primele verificări s-a stabilit faptul că, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu și a consumului de alcool, între 4 membri ai unei familii, cu locuințe vecine, a intervenit un conflict verbal. Polițiștii au intervenit cu promptitudine și au aplanat în scurt timp conflictul. La finalizarea cercetărilor, două persoane au fost sancționate contravențional pentru încălcarea prevederilor ordonanței militare nr 3 și a Legii 61/1991, cu amendă in valoare de 21.000 de lei fiecare", au transmis reprezentanții IJP Prahova.
Zona va fi monitorizată în continuare pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, au mai precizat reprezentanții Poliției Prahova.
Foto cu caracter ilustrativ (sursa: tlnews.ro)