Un bărbat de 33 de ani este audiat la această oră de polițiști, fiind bănuit că este cel care a înjunghiat în spate un tânăr de 19 ani, acum două seri, în urma unui conflict izbucnit în zona Gării de Sud din Ploiești.
*********************************
UPDATE
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
*********************************
Suspectul este chiar fratele victimei. Luni seară, între cei doi a izbucnit un scandal, iar la un moment dat bărbatul de 33 de ani și-ar fi lovit fratele în spate, cu un cuțit, apoi a fugit de la locul faptei. Victima a fost dusă la spital, iar oamenii legii au început să-l caute pe suspect.
Polițiștii au anunțat, miercuri dimineață că bărbatul de 33 de ani a fost depistat în municipiul Ploiești și a fost condus la audieri, urmând ca față de acesta să fie luate măsurile legale în consecință.
Polițiștii din Ploiești caută un bărbat care și-a înjunghiat fratele. Agresiunea a avut loc luni seară, în zona Gării de Sud
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală.