Polițiștii locali din Ploiești au dat peste 40 de amenzi, în minivacanța de Sf. Maria

amenzi politia locala ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii locali din Ploiești au publicat, marți, bilanțul acțiunilor derulate în minivacnața de la finalul săptămânii trecute. Aceștia au dat 44 de amenzi pe parcursul acțiunilor derulate în special pe timp de noapte, mai ales în parcurile din municipiu și în apropierea acestora.

„Activitățile Poliției Locale Ploiești s-au desfășurat în parcurile și zonele verzi din municipiu, cu precădere situate în Aurora Vest, Câineni, 9 Mai, Andrei Mureșanu, OZN, Parcul Dendrologic, precum și în Parcul Regele Mihai I al României.

Au fost legitimate aproximativ 100 de persoane care desfășurau activități contravenționale, 44 dintre acestea fiind sancționate cu amenzi în valoare totală de 5.870 lei.

Principalele fapte constatate și sancționate de polițiștii locali au fost: depozitarea de deșeuri pe domeniul public (coji de semințe, ambalaje, pet-uri etc.), tulburarea ordinii și liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, fumatul în zona locurilor de joacă pentru copii, acte de identitate expirate, nerespectarea normelor privind regimul de deținere a animalelor de companie (nedeținerea materialelor necesare pentru strângerea materiilor fecale)”, potrivit unei informări transmise de Poliția Locală Ploiești.

 

Image