Un polițist rutier din Prahova a fost reținut pentru 24 de ore, pentru luare de mită, după un flagrant organizat de Direcția Generală Anticorupție. Agentul ar fi primit 700 de lei de la un șofer, pentru a nu dispune măsurile legale referitoare la constatarea unor contravenții.
Flagrantul a avut loc marți. Polițistul, încadrat ca agent șef principal la nivelul IPJ Prahova, a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior adus cu propunerea de arestare preventivă în fața instanței, care a decis cercetarea lui în libertate, sub control judiciar.
Potrivit DGA, acesta ar fi mai primit, anterior, o mită de 300 de lei de la un alt conducător auto.
Polițist rutier din Prahova cercetat pentru luare de mită
„Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticoupție - Serviciul Județean Anticorupție Prahova, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au realizat, în data de 19 martie 2024, o acțiune de prindere în flagrant a unui agent șef principal de poliție din cadrul formațiunii rutiere a Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită. În fapt, acțiunea de flagrant a surprins momentul în care agentul de poliție a primit suma de 700 de lei cu titlu de mită pentru a nu dispune măsurile legale referitoare la constatarea unor contravenții la regimul rutier. Anterior, în același dosar, s-a constatat săvârșirea unei fapte similare de luare de mită, ocazie cu care agentul a primit 300 de lei, tot în scopul neaplicării unei sancțiuni contravenționale pentru o abatere săvârșită în trafic”, se arată într-un comunicat de presă publicat joi de DGA Prahova.
„Față de persoana în cauză, procurorul de caz a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea sa pentru 24 de ore. Ieri, 20 martie 2024, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar agentul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, fiind dispusă măsura cercetării în stare de arest la domiciliu pentru 30 de zile. În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea Serviciului Operații al DGA. Facem precizarea că aceasta este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul DGA.
DGA face percheziții la Poliția Urziceni și domiciliile a trei agenți de Poliție, într-un dosar de luare de mită
Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, hotărârea Tribunalului Prahova privind arestul la domiciliu nu este definitivă și poate fi contestată.