Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările exact în care a survenit decesul lui Emanoil Savin. Acesta a suferit un stop cardio-respirator duminică, în jurul prânzului, în timp ce se afla la o partidă de fotbal.
„La data de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Bușteni au fost sesizați despre faptul că, pe un teren de sport din stațiune, unui bărbat i s-ar fi făcut rău.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce se afla pe terenul sportiv, din motive medicale, unui bărbat de 65 de ani, din stațiune, i s-ar fi făcut rău, căzând la nivelul solului și intrând în stare de inconștiență.
Bărbatului i s-au efectuat manevre de resuscitare, fiind ulterior transportat la o unitate medicală, unde a fost declarat decesul acestuia.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul”, a informat IJP Prahova.
Emanoil Savin, primarul ales al oraşului Buşteni, s-a stins din viaţă