IJP Prahova a anunțat că a demarat verificările, joi, ca urmare a incidentului petrecut la UPG Ploiești, în urma căruia două persoane au ajuns la spital, încă 10 au acuzat stări de rău mai ușoare, iar aproximativ 50 de persoane, studenți și personal, au fost evacuate.
Din informațiile de până acum, se pare că toată nebunia a fost declanșată de o glumă proastă făcută cel mai probabil de un student, care a dat cu spray lacrimogen iritant pe un hol din corpul I al universității.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, urmând a se stabili circumstanțele și situația de fapt și de drept.