Polițiștii au aflat cine este bărbatul care a fost lovit mortal de tren, acum câteva seri, la Gara de Vest din Ploiești

accident mortal tren
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un accident mortal de tren a avut loc, marți seară, la Gara de Vest din Ploiești. Abia astăzi, polițiștii au reușit să afle identitatea victimei. Bărbatul care și-a pierdut viața nu avea asupra lui, la momenutul producerii accidentului, niciun document.

„În urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea persoanei decedate ca urmare a accidentului feroviar din data de 14 mai a.c., ca fiind un bărbat de 42 de ani, din municipiul Ploiești. 

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul feroviar, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a anunțat IJP Prahova, în cursul zilei de vineri.

 

Image