Un tânăr din Prahova a scăpat nevătămat ca prin minune, după un accident pe care l-a provocat azi-noapte, într-o comună din județ. Polițiștii au constatat că acesta nu avea permis de conducere și s-a urcat beat la volan.
Potrivit IJP Prahova, în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Poliție orașului Vălenii de Munte au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, care a avut loc în comuna Gura Vitioarei, în care a fost implicat un singur autoturism. Din verificările efectuate a reieșit faptul că, în timp ce se afla la volanul autoturismului personal, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Păcureți, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil. Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta a indicat valoarea de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ