Bărbatul dat dispărut ar fi plecat voluntar de acasă duminică, în jurul prânzului. Soția acestuia a reclamat cazul la Poliție în cursul zilei de ieri.
„La data de 2 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărescă au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că soțul său, APOSTOL NICOLAE, în vârstă de 59 de ani, din comuna Dumbrava a plecat de la domiciliu pe data de 1 septembrie, în jurul orei 12.00, și nu a mai revenit”, a anunțat IJP Prahova.
Semnalmente bărbat dispărut - Nicolae Apostol
Bărbatul are 1,75 m înălțime, aproximativ 70 de kilograme, ochi căprui, păr scurt, cărunt. De asemenea, acesta poartă mustață.
La momentul plecării voluntare, prahoveanul purta tricou negru, salopetă gri și bocanci negri.
Persoanele care pot oferi detalii despre persoana în cauză sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.
Plafonul de pensie pentru vârstnici, la acordarea medicamentelor compensate, a fost majorat