O firmă din Prahova a intrat în atenția procurorilor constănțeni după ce un transport din Germania, destinat acesteia și constând în cantități uriașe de gunoaie, s-a dovedit a fi import ilegal de deșeuri.
Polițiștii de frontieră și comisarii Gărzii de Mediu au verificat, până acum, zeci de containere în care au descoperit aproximativ 1.000 de tone de amestec de metal și hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest. În afară de faptul că transportul includea substanțe periculoase, ce nu pot fi puse în liberă circulaţie pe teritoriul României, autoritățile au descoperit și că nu corespund datele din documentele prezentate autorităţii vamale.
Vineri, Poliția de Frontieră și Garda de Mediu Constanța au anunțat verificarea mai multor containere sosite în Portul Constanța Sud Agigea, încărcate cu 200 de tone de deșeuri de acest fel.
Luni, autoritățile au anunțat că alte 15 containere, tot din Germania, parte a transportului pentru aceeași firmă din Ploiești, erau încărcate cu 300 de tone din amestecul descris mai sus.
Ieri, controlul a continuat. “În continuarea cercetărilor în cazul din data de 07.05.2021, derulate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud şi a unor reprezentanţi ai Agenției FRONTEX, au efectuat controlul fizic asupra a 25 containere sosite în Portul Constanța Sud Agigea, încărcate cu deșeuri din Germania.
În data de 11.05.2021, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și a unor reprezentanţi ai Agenției FRONTEX, au identificat alte 25 containere sosite din Germania, pentru aceeași firmă de pe raza judeţului Prahova care efectuează activități de import în România.
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile constând în deşeuri, amestec de metal și hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, în cantitate de aproximativ 500 de tone, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României.
Şi în acest caz, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa”, a anunțat Poliția de Frontieră.
Potrivit sursei citate, cercetările continuă, “sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și regimului deşeurilor, iar bunurile vor fi returnate la expeditor”.
Garda de Mediu Constanța anunța, luni, că lotul ar fi format din 80 de containere aduse din Germania, pentru o firmă din Ploiești.
Sursa foto: Poliția de Frontieră