Doi minori din Brebu sunt în atenția polițiștilor în urma unor spargeri petrecute în comună, de la începutul lunii septembrie. Cel mai recent caz a fost înregistrat zilele trecute, iar suspectul a fost reținut după ce a fost prins în flagrant.
„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Doftanei au reținut sâmbăta, 21 septembrie a.c., un minor bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la furt din locuință.
În fapt, aceștia au fost sesizați de către un bărbat din municipiul Ploiești cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința de vacanță pe care o deține, în comuna Brebu.
Din verificări, a reieșit faptul că persoanele necunoscute ar fi pătruns în locuința prin spargerea unui geam, ar fi consumat mai multe băuturi și alimente, răvășind bunurile, fără a sustrage obiecte, ulterior părăsind locuința.
În timp ce polițiștii desfășurau activități de cercetare în zona comiterii faptei, au depistat bănuitul comiterii faptei, în flagrant, în timp ce încerca să pătrundă într-o altă locuință de pe strada respectivă”, detaliază IJP Prahova.
VIDEO 🎦 Jandarmii au prins în flagrant un bărbat care pescuia ilegal, pe râul Teleajen
Bănuitul, un minor de 16 ani, a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore. El este cercetat de polițiști pentru furt calificat și tentativă la furt calificat.
Culmea, în aceeași localitate, tot un adolescent de 16 ani este cercetat pentru că ar fi dat spargerea la o casă de vacanță a unui bărbat din Ilfov. Cazul a fost reclamat acum aproximativ două săptămâni, băiatul fiind suspectat că ar fi sustras, din locuința respectivă, bunuri în valoare de aproximativ 3.000 de lei. Suspectul este un minor de la un centru familial din comună.