Risc major de incendii, în perioada sărbătorilor de iarnă

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Pompierii prahoveni avertizează, odată cu apropierea sărbătorilor, că, în anii precedenți, obiceiurile specifice au creat, în unele cazuri, pagube însemnate "Dintre împrejurările şi cauzele care au declanşat incendii în intervalul mai sus menţionat, amintim: sacrificarea animalelor şi utilizarea focului deschis în curţi, construirea şi utilizarea afumătorilor, amenajarea pomilor de Crăciun, precum şi exploatarea mijloacelor de încălzire", a anunțat ISU Prahova.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” atrage atenţia asupra următoarelor măsuri şi reguli de apărare împotriva incendiilor care se impun a fi respectate în această perioadă:

  • Nu aprindeţi artificii sau lumânări în bradul de Crăciun (sau în apropierea acestuia) indiferent că este natural sau artificial, acesta se poate aprinde rapid conducând la incendierea locuinţei!
  • Nu utilizaţi instalaţii/decoraţiuni electrice cu defecţiuni sau improvizaţii!
  • Nu solicitaţi excesiv instalația electrică prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice a căror putere însumată poate depăşi puterea instalaţiei electrice a locuinţei dumneavoastră!
  • Nu amplasaţi bradul de Crăciun în apropierea unor surse de căldură: sobe, calorifere sau alte mijloace de încălzire!
  • Nu utilizaţi lumânări sau alte surse de aprindere cu flacără deschisă în apropierea materialelor combustibile sau inflamabile!
  • Nu amplasaţi materialele combustibile sau inflamabile în apropierea surselor de căldură!
  • Nu lăsaţi sobele cu focul aprins atunci când părăsiţi locuinţa sau înainte de culcare!
  • Decuplaţi aparatele electrice de încălzire la plecarea din locuinţă sau înainte de a adormi!
  • Se interzice copiilor jocul cu petarde, artificii sau alte tipuri de pocnitori artizanale!

NU UITAŢI! Tradiţionala sacrificare a porcului din această perioadă nu trebuie să vă pună în pericol gospodăria,  în acest sens respectaţi următoarele reguli:

  • alegeţi locul pentru pârlirea porcilor la o distanţă de siguranţă faţă de construcţii sau depozite de furaje;
  • buteliile de gaze utilizate la pârlirea porcilor trebuie amplasate la distanţă faţă de arzător, iar furtunurile să fie prevăzute la capete cu coliere de fixare;
  • confecţionaţi afumătorile din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi amplasaţi-le independent de celelalte construcţii din gospodărie.

Toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino”  Prahova sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în  această perioadă, care sperăm să fie cât mai puţine, pentru ca cetăţenii judeţului să petreacă în linişte sărbătorile de iarnă.

 

Image