ROADPOL. Zeci de șoferi au rămas fără permis, în ultima săptămână, în Prahova

acțiuni poliție șoferi fără permis
Foto arhivă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii prahoveni au reținut, în ultima săptămână, 88 de permise de conducere și peste 70 de certificate de înmatriculare, în timpul acțiunilor derulate în cadrul proiectului ROADPOL.

În perioada 16 – 22 septembrie 2024, Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere– ROADPOL a implementat Proiectul ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice, anunță IJP Prahova. Proiectul a fost susținut de Comisia Europeană și și-a propus concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.

„Aproximativ 450 de polițiști rutieri au acționat în această perioadă pe drumurile publice din județul Prahova și au depistat aproximativ 1.600 de conducători auto care încalcă normele de conduită rutieră, dintre aceștia 425 nu a au respectat regimul legal de viteză.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 88 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
 
Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 72 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 72 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, potrivit unui bilanț prezentat de sursa citată, în urma acțiunilor rutiere derulate în județ.

 

 

 

Image