Sinucidere, azi-noapte, în Ploiești. Un bărbat s-a aruncat de la etajul IV

sinucidere
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un bărbat de 52 de ani și-a pierdut viața la Ploiești, în noaptea de joi spre vineri, după ce a picat de la etajul al patrulea al unui bloc. Indiciile arată că ar fi vorba despre o sinucidere.

 

Tragedia s-a  petrecut în jurul orei 23.45, pe strada Siliștei.

“Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 52 de ani.

Din nefericire, în urma leziunilor suferite, victima a decedat.

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Din primele verificări efectuate nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni contra vieții, drept urmare principala ipoteză a anchetatorilor este că victima și-ar fi pus capăt zilelor.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image