Doi soți au stat două săptămâni gratis în vacanță, la Sinaia. Concediile nu le-au priit, însă, pentru că păgubiții s-au adresat polițiștilor, așa că a doua vacanță s-a prelungit... în arest. Cei doi au fost reținuți și sunt cercetați pentru înșelăciune.
Detaliile cazului au fost prezentate în cursul zilei de azi de reprezentanții IJP Prahova.
„În cursul zilei de ieri, 28 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sinaia au fost sesizați, de către o femeie, despre faptul că două persoane ar fi încercat să părăsească unitatea de cazare fără să achite contravalorii serviciilor turistice.
În baza sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat un bărbat de 37 de ani, care ar fi beneficiat, împreună cu soția acestuia, de servicii turistice, de aproximativ 7.800 de lei, în perioada 22 august -28 august a.c, la o unitate de cazare din oraș.
În baza celor semnalate, polițiștii au efectuat activități investigativ-operative și au identificat femeia în cauză pe peronul gării din Sinaia, încercând să părăsească localitatea.
Totodată, din verificări a reieșit faptul că cei doi soți ar fi beneficiat și în perioada 30 iulie-6 august a.c. de servicii turistice de aproximativ 8.300 de lei, fără a le achita”, a anunțat sursa citată.
Percheziții la Sinaia. Un bărbat bănuit de înșelăciune și proxenetism a fost reținut
Cei doi au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.