Grupul de Comunicare Strategică a inclus din nou în statistica oficială furnizată în fiecare zi, la ora 13.00, informaţiile cu privire la contravenţii şi infracţiuni comise în contextul stării de alertă şi al pandemiei de coronavirus. Autorităţile fac referire, cu această ocazie, la Legea 55 din 15 mai 2020.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 127 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 71.000 de lei, se arată în bilanţul oficial de miercuri. Asta înseamnă că o amendă medie a fost de 560 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 9 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.