Modificările aduse Codului penal, pe fondul epidemiei de coronavirus, prevăd pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Peste 50 de dosare penale au fost deschise, deja, la nivel național, pentru această infracțiune, de la declanșarea epidemiei.
Astfel, prin zădărnicirea combaterii bolilor este definită ca nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase (se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă) sau nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli (se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani).
La același capitol intră și "transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală". În acest caz, fapta se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Dacă aceste fapte au dus la vătămarea corporală ori chiar decesul unor persoane, pedepsele pot ajunge până la 15 ani de închisoare.
Conform legii, prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.
Infracțiunea nou introdusă, referitoare la omisiunea declarării unor informații, este definită ca "omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care acestea își desfășoară activitatea a unor informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă" și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Foto cu caracter ilustrativ (sursa: digi24.ro)