Toaletă publică din Ploieşti, vandalizată la scurt timp de la inaugurare

Toaletă publică din Ploieşti, vandalizată la scurt timp de la inaugurare
Foto: SGU Ploieşti
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O toaletă publică amenajată recent de SGU Ploieşti în Parcul "Regele Mihai I", lângă Sala Sporturilor, a fost vandalizată la scurt timp de la deschidere. Societatea administraţiei locale reclamă că inclusiv etajera de deasupra chiuvetei a dispărut, iar capacul unui vas de toaletă a fost rupt.

“În urma numeroaselor solicitări ale cetățenilor, societatea noastră a amplasat încă două module toaletă în «Parcul Regele Mihai I al României». Constatăm, însă, cu părere de rău, că eforturile societății noastre, de a veni în întâmpinarea cererilor ploieștenilor, nu sunt deloc apreciate. Astfel, în weekend-ul trecut, persoane lipsite de civism au vandalizat vasul unei toalete și au sustras etajera din zona oglinzii”, anunţă SGU Ploieşti, într-un comunicat de presă transmis luni.

Toaletă publică din Ploieşti, vandalizată de necunoscuţi

Conducerea societăţii face apel la spiritul civic al ploieştenilor şi le cere celor care asistă la orice gest de vandalism să transmită sesizări către Poliţia Locală sau Primărie: “Revenim cu solicitarea de a sesiza toate actele de vandalism la numerele de telefon ale Dispeceratului RASP(0244/984) și Poliției Locale (0244/954)”.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image