Poliția Prahova anunță că se circulă îngreunat luni dimineață, pe DN 1, la intrare în Câmpina, în zona IATSA, în urma unui accident rutier petrecut în jurul orei 8.45.
În eveniment au fost implicate, conform datelor din apelul la 112, trei autoturisme, dar se pare că nu s-ar fi înregistrat victime.
ISU Prahova intervine cu o autospecială de pompieri și o ambulanță SMURD.
Potrivit IJP Prahova, din cauza accidentului, traficul se desfășoară îngreunat pe sensul de urcare.
UPDATE 09.15 - Traficul a fost reluat în condiții normale, a anunțat IJP Prahova.
Foto cu caracter ilustrativ