Potrivit unui apel la 112, pe Drumul Național 72, în afara localității Brătășanca, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism și un ansamblu de vehicule.
Traficul rutier este restricționat.
Pieton decedat într-un accident rutier petrecut în localitatea Vărbilău
Potrivit ISU Prahova în accident au fost implicate un TIR fără încărcătură și un autoturism, precum și cei 5 ocupanți ai acestora (printre care și un minor).
La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Echipajele sosite la locul indicat au intervenit pentru extragerea persoanei încarcerate aflată in autoturism, aceasta fiind predată în stare de inconștiență către medicul de pe ambulanța TIM.
UPDATE
Din nefericire, a fost declarat decesul victimei încarcerate, o femeie în vârstă de aproximativ 39 ani.
În urma evaluării medicale de la fața locului, toți ocupanții din autoturism sunt transportați la spital, au suferit diverse traumatisme, însă sunt în stare de conștiență.
Șoferul TIR-ului este asistat medical și, pentru moment, a refuzat transportul la spital.
Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 15 iunie a.c, în jurul orei 21.15, despre faptul că pe Drumul Național 72, în localitatea Brătășanca, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune un ansamblu de vehicule condus de către un alt bărbat de 42 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat decesul unei femei de 39 de ani, vătămarea corporală a unui copil de 4 luni, a unei femei de 34 de ani și a conducătorului auto de 40 de ani.
Potrivit IPJ Prahova, ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Traficul rutier este restricționat la acest moment. (n.r. ora 22.28).
Polițiștii vor continua cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.