Duminică a fost o zi neagră pe șoselele din Prahova. Trei persoane și-au pierdut viața în tot atâtea accidente rutiere grave petrecute la Puchenii Mari, Talea și Filipeștii de Târg.
Seria a fost deschisă de un eveniment care a avut loc pe DN1, la Pucheni, în jurul orei 15.00. Un tânăr care venea dinspre București a accidentat mortal un pieton ce se angajase în traversarea șoselei.
După lăsarea serii, în jurul orei 19.00, o altă nenorocire s-a petrecut, de această dată pe DJ 206, în localitatea Talea. În accident a fost implicat un ATV cu doi ocupanți.
"Din primele date de la fața locului, un tânăr în vârstă de 20 de ani în timp ce se deplasa cu un ATV pe raza localității Talea ar fi pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat pe carosabil. În urma impactului, conducătorul ATV -ului a fost declarat decedat.
Celălalt ocupant în vârstă de 22 de ani este asistat medical la fața locului.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier", a anunțat IJP Prahova.
Potrivit ISU Prahova, victima transportată la spital suferise politraumatisme și a fost preluată de echipajele de urgență în comă, cu scor Glasgow 3, care indică o stare profundă de inconștiență.
După aproximativ două ore, Poliția a anunțat că un nou eveniment rutier grav a avut loc la Filipeștii de Târg, pe DJ 101I: "O femeie de 52 ani care circula pe bicicletă a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani. La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical care a declarat decesul femeii.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ".
Și în acest caz polițiștii derulează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: ISU Prahova