Un accident cumplit a avut loc marți dimineață, pe DN72, între Ploiești și Târgoviște, pe raza comunei I. L. Caragiale. Trei persoane au fost găsite încarcerate, cel puțin una fiind în stare critică. Potrivit Poliției, traficul în zonă este blocat.
Accidentul s-a produs în jurul orei 5.45, pe raza satului Mijia. Un autoturism și o autoutilitară, în care se aflau și copii, au fost implicate în eveniment, informează ISU Dâmbovița.
Potrivit sursei citate, sunt cinci răniți, inclusiv doi minori, trei dintre victime fiind găsite încarcerate. Una dintre acestea a fost scoasă inconștientă din autovehicul, iar echipajele de urgență efectuează manevre de resuscitare.
Un copil a fost deja transportat la UPU Târgoviște.
La fața locului acționează Detașamentul Moreni cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, Det. Târgoviște cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe de la SAJ Dâmbovița.
Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române a anunțat că, în zonă, traficul rutier este întrerupt, polițiștii estimând că acesta ar putea fi reluat în jurul orei 7.00.
UPDATE 6.45 - Șoferul autoturismului nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat.
UPDATE 6.47 - Un minor de 15 ani, descarcerat din autoutilitară, este transportat la UPU Ploiești.
UPDATE 7.00:
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!