Trei fete cu vârste de 18 și 19 ani au fost lovite de o mașină în timp ce se deplasau pe o stradă din comuna Bucov. Accidentul s-a produs marți seară, în jurul orei 22.00, iar conducătorul auto implicat în eveniment este căutat de Poliție, întrucât acesta și-a abandonat autoturismul la locul impactului și a fugit.
***********************************************
UPDATE
FOTO și VIDEO 🎦 Imagini surprinse la locul groaznicului accident de azi-noapte, de la Bucov. Trei fete au fost spulberate de mașină, iar șoferul nu a fost găsit nici până acum.
***********************************************
„La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că în comuna Bucov, pe strada Nicolae Iorga, a avut loc un accident rutier.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto, în timp ce se deplasa pe strada Nicolae Iorga, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu două autoturisme care se aflau parcate, ulterior, acroșând trei tinere care se deplasau în calitate de pietoni.
După impact, șoferul ar fi părăsit autoturismul, plecând într-o direcție necunoscută”, a precizat IJP Prahova, în urma evenimentului.
Polițist târât cu o mașină, de un șofer fugar. Tânărul de 20 de ani a fost prins după aproape o oră
La fața locului au fost mobilizate 2 ambulanțe SMURD, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic) și, în sprijin, o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. Echipajele de intervenție au preluat cele trei victime, pentru a le acorda primul ajutor. Una dintre fete, în vârstă de 19 ani, a suferit un traumatism cranio-cereb și traumatism membru inferior drept, iar cea de-a treia, tot de 18 ani, prezenta un traumatism de coloană cervicală.
Între timp, polițiștii au aflat că la volanul mașinii implicate se afla un tânăr de 33 de ani, iar după identificarea șoferului au demarat acțiuni pentru depistarea acestuia. Conducătorul auto este căutat și la acest moment.
Primele concluzii ale polițiștilor, după accidentul cu trei mașini, produs în Bariera București. Șoferul, rupt de beat