Salvamontiștii din Prahova au organizat, marți, o nouă misiune pentru a încerca recuperarea trupului alpinistei de 38 de ani care și-a pierdut viața în Bucegi, pe 12 ianuarie, chiar de ziua ei de naștere.
De această dată, acțiunea, derulată cu sprijinul unui elicopter, a reușit, iar trupul alpinistei a fost preluat spre a fi transportat la IML Ploiești.
Femeia care și-a pierdut viața, o alpinistă cu experiență din Brașov, a decis să urce pe munte pe 12 ianuarie, de ziua de naștere a ei și a surorii gemene, într-o drumeție în onoarea acesteia din urmă. A pornit la drum singură, pe traseul Albișoara Gemenelor. Din păcate, alpinista și-a găsit sfârșitul în acea zi, în Bucegi.
În ciuda eforturilor salvatorilor, trupul ei nu a putut fi recuperat până în prezent, din cauza condițiilor meteo de la altitudine care au făcut imposibilă intervenția terestră și cu atât mai mult utilizarea unui elicopter.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!