În autoturismul implicat în accident se afla doar șoferul, un tânăr de 24 de ani. Acesta a fost rănit după ce mașina sa, cu care se îndrepta spre Brașov, s-a răsturnat pe DN1A, la Măgurele.
„La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 03.45, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Național 1A, în localitatea Măgurele, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un tânăr de 24 de ani, în timp ce se deplasa pe Drumul Național 1A, pe direcția Ploiești către Brașov, la un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune cu un podeț din beton, ulterior răsturnându-se pe plafon.
În urma accidentului rutier tânărul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În urma testării cu aparatul etilotest a acestuia, rezultatul a fost 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre probe biologice de sânge”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Accident soldat cu doi morți, luni, pe DN1. O mașină a lovit un sens giratoriu, apoi s-a răsturnat