Un bărbat cu o alcoolemie uriașă a fost prins conducând ieri, pe DN1. Acesta a fost tras pe dreapta de polițiștii din Comarnic, care au constatat și că individul nu avea permis auto.
"În jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în oraș, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, care circula din direcția DN1 către cartierul Ghioșești.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul din orașul Comarnic nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge", potrivit informațiilor furnizate de IJP Prahova.
Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ