Polițiștii din Băicoi investighează circumstanțele producerii unui accident care a avut loc duminică, în jurul orei 19.00, pe o stradă din oraș. Evenimentul a fost anunțat de șoferul implicat, care s-a prezentat la secție duhnind a băutură.
„La data de 25 august a.c., la sediul Poliției orașului Băicoi s-a prezentat un bărbat care a sesizat faptul că ar fi produs un eveniment soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în jurul orei 19.00, în timp ce se deplasa pe strada Unirii din oraș, la un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un autocamion care se afla staționat, evenimentul fiind soldat cu pagube materiale.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, a informat IJP Prahova.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt.
Accident cu patru mașini și un TIR, azi-noapte, pe DN1B