Mai mulți proprietari de autoturisme din cartierele ploieștene Dorobanțu și Mihai Bravu au căzut victimă, în cursul lunii trecute, hoților. O grupare acționa în zonele amintite, sustrăgând bunuri din autoturisme.
Bănuiții au fost identificați de polițiștii Secției 4 Ploiești.
"Continuând cercetările în cazul mai multor fapte de furt calificat din autoturisme, comise în perioada 30.10 - 16.11.2018, pe raza cartierelor Mihai Bravu și Dorobanțu, polițiștii ploieșteni de investigații criminale din cadrul Secției nr. 4 au reușit ieri să identifice persoanele bănuite de comiterea acestora ca fiind patru minori din municipiu, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani. Astfel, s-a stabilit că aceștia ar fi acționat cu preponderență pe timp de noapte, prin spargerea geamurilor portierelor sau forțarea sistemului de asigurare al autoturismelor, după care ar fi sustras diverse bunuri din interior", a anunțat IJP Prahova, fiind al doilea caz de acest fel mediatizat în ultimele două zile.
Citiți și: Serie de furturi din mașini, în Ploiești, Bucov și Blejoi. Cum acționa gruparea
Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus continuarea urmăririi penale față de doi dintre suspecți, în vârstă de 16 și 17 ani, în stare de libertate, iar față de ceilalți doi (ambii de 15 ani) s-a dispus efectuarea expertizei psihiatrice în vederea stabilirii discernământului, mai precizează sursa citată.
Cercetările sunt continuate de către polițiști ai Secției nr. 4.